Lenevie universală

Nu ştiu ce se întâmplă în ultima perioada , însă întâlnesc multe persoane( amici, prieteni, ş.a.m.d) care descriu stările mele perfect şi trec prin aceleaşi stări ca şi mine.
De ceva timp încoace, am o singură dorinţă, şi anume, să stau în pat. Indiferent ca să dorm, sau să privesc vreun film, vreau să stau în pat.
Şi caut un motiv, un de ce. Şi nu-l găsesc.
Mai simte cineva această stare?

Îmi place aşa cum este

Ieri am mers cu nişte colegi de la facultate la cinema ca să vizionăm filmul Real Steel(l-au tradus ca "Pumni de oţel"). Anul 2020 - în loc de bărbaţi ce practică box-ul(aşa cum îl ştim noi), apar nişte roboţi a căror acţiuni sunt conduse de oameni cu ajutorul unui aparat de comandă. În fine, mi-a plăcut tare filmul, cu toţii am rămas entuziasmaţi şi am discutat mult pe baza lui, iar discuţia a rămas una vie chiar până astăzi.
Totuşi, mi-a creat o frică.Eu nu aş vrea ca peste ceva ani de zile să fie aşa. Să se reducă atât de mult lucrurile la maşinării automate, iar omul să ajungă să fie un neputincios. Vă las mai departe pe voi să vă gândiţi)
P.S.Dar filmul chiar îl recomand, mi-a plăcut, în special coloana sonoră.
O zi bună!

Îi bine acolo unde nu suntem noi

Voi nu vreţi să fiţi păsări călătoare?...

Când eşti  plecat peste hotarele ţării tale, într-o ţară X, treci prin câteva etape:
I. "O, ce frumoasa e ţara aceasta X, şi ce cultura interesantă are, şi oamenii de aici îmi plac, şi ii curat totul şi îngrijit, nu-i ca la noi, în Moldova.Eh, aş vrea să locuiesc aici."

Trece vreo săptamâna sau două....
II."Eiii, ce reguli stranii, da' în Moldova nu-i aşa.Şi oamenii îs stranii, îs diferiţi, cu moldovenii e mai interesant să îţi petreci timpul." Deacum începi să găseşti cât mai multe aspecte ale Moldovei care o pun într-o lumină mai bună.
Mai trece ceva timp..

III. "Gata!M-am saturat de ţara asta X.Mai repede aştept să mă întorc acasă, la micuţa, dar frumoasa mea patrie, unde chiar dacă îs drumurile rele, ele îs ale mele."
Te-ai întors acasă, în Moldova ta mică şi iubită...care peste doar o zi sau două îţi provoacă sentimente neaşteptate:
" Doamne fereşte, ce-i cu lumea asta? Moldoveni, mai pe scurt..."
Te readaptezi ( parcă), intri în monotonie, te sperie tot ce se întâmpla în jurul tău, apoi trece ceva timp, şi îţi dai seama că vrei iarăşi să evadezi.

Evadezi din nou într-o ţară X, şi după un oarecare timp, ajungi iaraşi la etapa III, te întorci în Moldova ta mică şi iubită, şi peste ceva timp, iarăşi vrei să evadezi.
Nebunie, iar cei ce au zis vorba asta, au zis-o bine : Îi ghine acolo, unde nu suntem noi.
P.S. Eu VREAU să fiu o pasăre călătoare, dar sunt sigură că apoi o să vreau totuşi o stabilitate. Şi după ce o să am acea stabilitate, o să vreau iarăşi să fiu o pasăre călătoare. Offf Doamne, nu se mai termină acest lanţ.=)
Noapte bună.

Ţara asta a uitat de noi

Recent, am mers la Teatrul "Satiricus" , unde am vizionat un spectacol sub denumirea "Ţara asta a uitat de noi" de Constantin Cheianu. Timp de ai mei 19 ani am avut ocazia să merg la multe spectacole, dar nici unul din ele nu mi-a făcut sufletul să se zbată atât de mult. Coloana sonoră, cred eu, a fost una perfect aleasă, te zguduiau sufleteşte acele melodii, de aia presupun că femeile care erau în sală au ajuns la un moment când ochii le erau înlăcrimaţi (suntem mai emoţionale).De bărbaţi nu zic nimic, ei nu plâng niciodată (cel puţin aşa afirmă mulţi dintre ei). Mai pe scurt, mesajul meu este să mergeţi la acest spectacol, sunt sigură că ve-ţi rămâne impresionaţi, căci tot ce este acolo redă realitatea care o avem de mult timp.Iar după ce mergeţi la el, puteţi intra pe bloguleţul meu şi să-mi scrieţi ce anume v-a impresionat.Iar cine deacum a văzut spectacolul, scrieţi-mi şi voi ce v-a impresionat.

Şi totuşi visele devin realitate

Click for some music!Am cunoscut foarte mulţi oameni care au vise mari, dar care nu speră deloc la îndeplinirea lor. Astăzi seara vreau să vă scriu povestea visului meu.

Cândva demult, cu vreo 8 ani în urmă (aveam 11 anişori), mi s-a trezit o poftă enormă de a studia limba şi cultura japoneză, şi i-am zis mamei mele de această dorinţă a mea, care însă foarte frumos mi-a zis că în Moldova nu poţi găsi nici un centru pentru studiu al limbii japoneze.M-am indispus, fiindcă nu prea aveam atunci de unde să o învăţ, nici măcar nu aveam acasă PC.
Până, ta-da-dam!S-a deschis Fundaţia pentru Relaţii Moldo-Japoneze la Chişinău care oferea ore de limbă şi cultură japoneză, dar şi de origami.Happy!!! Am făcut 3 ani de limbă japoneză, şi mă simţeam foarte mândră de asta.
De multe ori, visam ca într-o bună zi să merg în Japonia, dar deschideam ochii şi ziceam : "Hey, Ana-Maria, e imposibil". Chiar la acel moment, pentru mine suna ireal de a avea posibilitatea, eu, o basarabeancă dintr-o ţară mică şi practic neînsemnată pe hartă, să meargă în Ţara Soarelui-Răsare.
Acest vis mi s-a părut complet irealizabil până am auzit de la un coleg de clasă despre o organizaţie numită YFU, prin intermediul căreia poţi merge să înveţi peste hotare pentru un an de zile, ca elev de schimb.Eram clasa a XI-a atunci, şi eram eligibilă de a participa ,pentru că acest program presupune să ai vârsta de 15-17,5 ani..
Am mers împreună cu mama la oficiul organizaţiei, şi am aflat că Japonia la fel e în lista de ţări în care poţi pleca, dar încă nimeni nu a mers acolo.NU CONTA!ERAM CEA MAI FERICITĂ PERSOANĂ DIN LUME!(cu toate că încă mi se părea ceva ireal)
Am trecut nişte interviuri, am întocmit sute de documente, am participat la nişte seminare, şi după multe griji făcute şi emoţii, m-am văzut urcând pe data de 24 august 2010 în avion, şi peste multe ore de zbor m-am trezit în VISUL MEU DEVENIT REALITATE, în Ţara Soarelui-Răsare, şi anume în Tokyo, unde mă aştepta o jumătate de an plin de experienţe de neuitat.
Oameni buni, visele chiar devin realitate, doar nu uitaţi de ele!
Cu timpul, am de gând să scriu mai multe despre experienţele mele nipone, şi nu doar, aşa că reveniţi cât mai des pe bloguleţ.
Sayounara (La revedere)!

Nevoia omului :))

Omul are nevoia de a fi ascultat, de a-şi comunica opiniile, ideile, trăirile şi aşa mai departe, iar în secolul XXI e posibilă chestia asta şi poate chiar e necesară.
Ei, mai pe scurt vorbind, de la un timp încoace observ că am foarte multe chestii de comentat, idei de expus şi cred că blogul acesta îmi va fi de ajutor, fiindca vreau să îmbunătăţesc lumea, dar să încep de la mica noastră ţărişoară, care este cel mai frumos lucru care ni s-a întîmplat vreodată, însă nu toţi aborigenii încă realizează asta.
Deci, am o problemă sau un atu,( încă nu am hotărît ce e) : Vreau să schimb mentalităţi, obişnuinţe, comportamente, idei şi realităţi.Şi plus la astea, mai vreau să aduc fericire şi zîmbete oamenilor, aşa că, să mă ajute Creieraşul meu cu care m-a înzestrat Dumnezeu !=)
Este ora 20:35, şi aici, în capitala Republicii Moldova, Chişinău, a fost lansat primul articol de blog al meu :D