Şi totuşi visele devin realitate

Click for some music!Am cunoscut foarte mulţi oameni care au vise mari, dar care nu speră deloc la îndeplinirea lor. Astăzi seara vreau să vă scriu povestea visului meu.

Cândva demult, cu vreo 8 ani în urmă (aveam 11 anişori), mi s-a trezit o poftă enormă de a studia limba şi cultura japoneză, şi i-am zis mamei mele de această dorinţă a mea, care însă foarte frumos mi-a zis că în Moldova nu poţi găsi nici un centru pentru studiu al limbii japoneze.M-am indispus, fiindcă nu prea aveam atunci de unde să o învăţ, nici măcar nu aveam acasă PC.
Până, ta-da-dam!S-a deschis Fundaţia pentru Relaţii Moldo-Japoneze la Chişinău care oferea ore de limbă şi cultură japoneză, dar şi de origami.Happy!!! Am făcut 3 ani de limbă japoneză, şi mă simţeam foarte mândră de asta.
De multe ori, visam ca într-o bună zi să merg în Japonia, dar deschideam ochii şi ziceam : "Hey, Ana-Maria, e imposibil". Chiar la acel moment, pentru mine suna ireal de a avea posibilitatea, eu, o basarabeancă dintr-o ţară mică şi practic neînsemnată pe hartă, să meargă în Ţara Soarelui-Răsare.
Acest vis mi s-a părut complet irealizabil până am auzit de la un coleg de clasă despre o organizaţie numită YFU, prin intermediul căreia poţi merge să înveţi peste hotare pentru un an de zile, ca elev de schimb.Eram clasa a XI-a atunci, şi eram eligibilă de a participa ,pentru că acest program presupune să ai vârsta de 15-17,5 ani..
Am mers împreună cu mama la oficiul organizaţiei, şi am aflat că Japonia la fel e în lista de ţări în care poţi pleca, dar încă nimeni nu a mers acolo.NU CONTA!ERAM CEA MAI FERICITĂ PERSOANĂ DIN LUME!(cu toate că încă mi se părea ceva ireal)
Am trecut nişte interviuri, am întocmit sute de documente, am participat la nişte seminare, şi după multe griji făcute şi emoţii, m-am văzut urcând pe data de 24 august 2010 în avion, şi peste multe ore de zbor m-am trezit în VISUL MEU DEVENIT REALITATE, în Ţara Soarelui-Răsare, şi anume în Tokyo, unde mă aştepta o jumătate de an plin de experienţe de neuitat.
Oameni buni, visele chiar devin realitate, doar nu uitaţi de ele!
Cu timpul, am de gând să scriu mai multe despre experienţele mele nipone, şi nu doar, aşa că reveniţi cât mai des pe bloguleţ.
Sayounara (La revedere)!

Nevoia omului :))

Omul are nevoia de a fi ascultat, de a-şi comunica opiniile, ideile, trăirile şi aşa mai departe, iar în secolul XXI e posibilă chestia asta şi poate chiar e necesară.
Ei, mai pe scurt vorbind, de la un timp încoace observ că am foarte multe chestii de comentat, idei de expus şi cred că blogul acesta îmi va fi de ajutor, fiindca vreau să îmbunătăţesc lumea, dar să încep de la mica noastră ţărişoară, care este cel mai frumos lucru care ni s-a întîmplat vreodată, însă nu toţi aborigenii încă realizează asta.
Deci, am o problemă sau un atu,( încă nu am hotărît ce e) : Vreau să schimb mentalităţi, obişnuinţe, comportamente, idei şi realităţi.Şi plus la astea, mai vreau să aduc fericire şi zîmbete oamenilor, aşa că, să mă ajute Creieraşul meu cu care m-a înzestrat Dumnezeu !=)
Este ora 20:35, şi aici, în capitala Republicii Moldova, Chişinău, a fost lansat primul articol de blog al meu :D