luni, 26 decembrie 2011

Savuraţi

Muzică bună de dimineaţă!Savuraţi din ea, căci muzica are puterea de a transporta omul în lumi nemaivăzute ;)


vineri, 23 decembrie 2011

Ultimul examen din 2011

Huu, şi iată mâine e ultimul examen din acest an la Introducere în studiul jurnalismului (şi e unul destul de greu, dar interesant), iar eu prind ritmul piesei şi mă culc .
P.S. Să nu uit mâine dimineaţa să-mi cumpăr un ziar! :D
Feel the music

vineri, 16 decembrie 2011

Înainte cu educaţia non-formală !

Salutare, dragi cititori!Astăzi am fost prezentă la o conferinţă organizată de către CNTM (Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova) care a reuşit să ma provoace să scriu despre un subiect care necesită abordat cât mai des în cadrul ţării noastre şi anume EDUCAŢIA NON-FORMALĂ.
De fapt ce este acest tip de educaţie?Nimic altceva decât o educaţie înafara curriculum-ului şcolar, care se bazează pe învăţarea deprinderilor de viaţa, dezvoltarea diverselor abilităţi ale indivizilor sociali, asimilarea cunoştinţelor în domenii ca IT, limbi străine, business şi multe alte.
Cu toţii suntem de acord că orele de la şcoală şi universitate nu reuşesc să ne dezvolte de ajuns în cadrul domeniului în care am dori să ne formăm o carieră, iată de ce în ziua de astăzi există o varietate de organizaţii de tineret, proiecte, consilii locale şi naţionale, şi diverse centre de tineret care au o putere extraordinară de a scoate la iveală abilităţi pe care le posedăm, care formează spiritele de echipă şi leadership şi te motivează să iai parte la cât mai multe activităţi extra-curriculare.
Mi-a plăcut o idee lansată astăzi la acea conferinţă care suna aşa : Implicarea în educaţia non-formală are pe lângă multe alte avantaje şi acel de creare a relaţiilor de prietenie şi chiar de iubire între cei implicaţi. Frumos sună, nu? Să îţi întâlneşti iubirea la vreo activitate extra-curriculară, şi poate mai apoi să urmeze şi un mariaj. Asta a fost o parte non-formală a articolului meu.
Deci, o concluzie pe care am reuşit să o dobândesc e cea că spre comparaţie de cunoştinţele obţinute în şcoală, abilităţile formate în cadrul educaţiei non-formale, sunt pe o viaţă întreagă şi sunt un plus pentru angajarea în câmpul muncii. Acum însă se pune problema certificării lor, şi sperăm ca în curând să nu mai fie o problemă pentru Republica Moldova.
Dragi cititori, fiţi membri măcar a unei organizaţii de tineret, consiliu şi aşa mai departe, şi veţi vedea cât de multe vă învaţă.
Mulţumesc CNTM-ului pentru productiva conferinţă organizată.

marți, 13 decembrie 2011

11.11.11

Mah, ce dată bună! Ei, noi cu colegii am încercat pentru acea zi să organizăm un flashmob în faţa blocului central al universităţii cu scopul de a promova activismul printre rândurile studenţilor!A fost foarte frumos, sper că a şi motivat pe cineva!Vizionare plăcută! :)

joi, 8 decembrie 2011

Frumoasă durere

N-am cuvinte, piesă dureroasă, durere frumoasă. Faţa ei, mimica, orchestra, viorile, durerea...frumos

joi, 1 decembrie 2011

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

Şi iarăşi, ca în orice alt an, această zi frumoasă a început cu arborarea tricolorului la ora 6 dimineaţa! =)
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!La mulţi ani celora ce poartă-n inima spiritul românesc, iar în vorbire - limba română! 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.