Marea şi omul

Sufletul omului e ca o mare, una zbuciumată. Se caracterizează prin extremele atinse. Uneori se zbuciumă cu emoţii pozitive, iar alteori cu gânduri grele sau trăiri depresive intense, pe care omul pe parcursul vieţii încearcă se le depăşească.
Marea e frumoasă atunci când răsare soarele deasupra ei şi atâta timp cât stă deasupra ei, ca mai apoi când apare întunericul, ea nu mai are nicio valoare ca frumuseţe. O auzi, îi vezi valurile sub lumina lunii ce se lovesc de ţărmuri, şi ea stă în întuneric, singură şi fără importanţă.
Exact aşa e construit şi sufletul omului. Atunci când omul e înconjurat de soare şi lumină, sufletul iradiază de bucurie şi împrăştie pozitivism şi bunătate, iar atunci când se lasă întunericul şi gândurile asupra sa el nu mai e acea mică minune, ce stârnea admiraţia tuturor.
Nu-mi place marea pe întuneric..Nu-mi place întunericul...